Evrei 5-7

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

5 În adevăr, orice mare preot luat din mijlocul oamenilor este pus^(A) pentru oameni în^(B) lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca^(C) să aducă daruri şi jertfe pentru păcate. ² El^(D) poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi^(E) el este cuprins de slăbiciune. ³ Şi, din pricina^(F) acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului. ⁴ Nimeni^(G) nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron^(H). ⁵ Tot aşa^(I) şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul^(J) Meu, astăzi Te-am născut”. ⁶ Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu^(K) eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. ⁷ El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând^(L) rugăciuni şi cereri cu^(M) strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce^(N) putea să-L izbăvească de la^(O) moarte şi fiind ascultat din pricina evlaviei Lui, ⁸ măcar^(P) că era Fiu, a învăţat să asculte^(Q) prin lucrurile pe care le-a suferit. ⁹ Şi, după ce a fost făcut desăvârşit^(R), S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice, ¹⁰ căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după^(S) rânduiala lui Melhisedec”. ¹¹ Asupra celor de mai sus, avem multe^(T) de zis şi lucruri grele de tâlcuit, fiindcă v-aţi făcut greoi^(U) la pricepere. ¹² În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele^(V) dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte^(W), nu de hrană tare. ¹³ Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc^(X). ¹⁴ Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească^(Y) binele şi răul.

6 De aceea, să lăsăm^(Z) adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte^(AA) şi a credinţei în Dumnezeu, ² învăţătura despre^(AB) botezuri, despre^(AC) punerea mâinilor, despre învierea morţilor^(AD) şi despre^(AE) judecata veşnică. ³ Şi vom face lucrul acesta, dacă^(AF) va voi Dumnezeu. ⁴ Căci cei ce au fost luminaţi^(AG) odată, şi au gustat darul^(AH) ceresc, şi s-au făcut părtaşi^(AI) Duhului Sfânt, ⁵ şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor^(AJ), ⁶ şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi^(AK) şi aduşi la pocăinţă, fiindcă^(AL) ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit. ⁷ Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare^(AM) de la Dumnezeu. ⁸ Dar^(AN), dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc. ⁹ Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. ¹⁰ Căci^(AO) Dumnezeu^(AP) nu este nedrept ca să uite osteneala^(AQ) voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat^(AR) şi ajutoraţi pe sfinţi. ¹¹ Dorim însă ca fiecare^(AS) din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o^(AT) deplină nădejde, ¹² aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc^(AU) făgăduinţele. ¹³ Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a^(AV) jurat pe Sine Însuşi ¹⁴ şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa”. ¹⁵ Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. ¹⁶ Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul^(AW) este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei. ¹⁷ De aceea, şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor^(AX) făgăduinţei nestrămutarea^(AY) hotărârii Lui, a venit cu un jurământ, ¹⁸ pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă^(AZ) înainte, ¹⁹ pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care^(BA) pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, ²⁰ unde^(BB) Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut^(BC) „Mare Preot în veac după rânduiala lui Melhisedec”.

7 În adevăr, Melhisedec^(BD) acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat, ² care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care, după însemnarea numelui său, este întâi „Împărat al neprihănirii”, apoi şi „Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii”; ³ fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne preot în veac. ⁴ Vedeţi bine dar cât de mare a fost el dacă^(BE) până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război! ⁵ Aceia^(BF) dintre fiii lui Levi care îndeplinesc slujba de preoţi după Lege au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam. ⁶ Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam şi^(BG) a binecuvântat pe^(BH) cel ce avea făgăduinţele. ⁷ Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. ⁸ Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială sunt nişte oameni muritori, pe când acolo, o ia cineva despre^(BI) care se mărturiseşte că este viu. ⁹ Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam; ¹⁰ căci era încă în coapsele strămoşului său când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam. ¹¹ Dacă^(BJ), dar, desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia leviţilor – căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, şi nu după rânduiala lui Aaron? ¹² Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii. ¹³ În adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului. ¹⁴ Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din^(BK) Iuda, seminţie despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie. ¹⁵ Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se după asemănarea lui Melhisedec un alt preot, ¹⁶ pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare. ¹⁷ Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu^(BL) eşti preot în veac după rânduiala lui Melhisedec”. ¹⁸ Astfel, pe de o parte se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte din pricina neputinţei^(BM) şi zădărniciei ei, ¹⁹ căci Legea^(BN) n-a făcut nimic desăvârşit, şi pe de alta, se pune în loc o nădejde^(BO) mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. ²⁰ Şi fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ – ²¹ căci, pe când leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat^(BP) şi nu Se va căi: ‘Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melhisedec’ ” –, ²² prin chiar faptul acesta, El s-a făcut^(BQ) chezaşul unui legământ mai bun. ²³ Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururea. ²⁴ Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul. ²⁵ De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească^(BR) pentru ei. ²⁶ Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt^(BS), nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi^(BT) înălţat mai presus de ceruri, ²⁷ care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi^(BU) pentru păcatele sale şi^(BV) apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta^(BW) l-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine Însuşi. ²⁸ În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni^(BX) supuşi slăbiciunii, dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care^(BY) este desăvârşit pentru veşnicie.